luna

Luna plina din luna septembrie va fi numita Super Luna, dar desi au mai fost cateva asemenea fenomene chiar recent, in luna august, luna plina din toamna va fi mult mai deosebita decat orice. Va fi un eveniment unic si de senzatie pentru lumea stiintei, dar si pentru privitorii obisnuiti. Aceasta va incepe ca o superluna si va fi cel mai stralucitor astru al anului 2015. Apoi, va deveni o luna sangerie (si deseori numita un semn al sfarsitului lumii) si va fi faza cea mai estompata a anului.

Unele persoane cred de cuviinta ca aceste evenimente exceptionale ce tin de fazele lunii sunt niste semne clare ale mareelor inalte, ale cutremurelor si ale dezastrelor naturale. Devreme in dimineata zilei de 28 septembrie, Luna va fi usor mai apropiata de Pamant, ducand la ceea ce am numit noi Super Luna. Va fi mult mai stralucitoare, mai ales in jurul orei 2AM Insa, dupa aceasta ora, luna va incepe usor usor sa dispara. In jurul orei 3AM, va avea loc o eclipsa, care ii va oferi lunii un aspect sangeriu, ceea ce va duce la denumirea acesteia drept Luna Sangerie sau Luna de sange.

Urmaritorii si cei care cred in „Profetia Lunii de sange” sunt convinsi de faptul ca acest eveniment va incepe in jurul sfarsitului lunii, insa mai toata lumea crede ca acest fenomen va aduce cu sine si un mare spectacol, mai frumos si mai spectaculos decat a fost ceva vreodata. Marginile Lunii vor fi un pic mai marite decat in mod normal, insa doar cu centimetru sau doi cel mult. Oricum ar fi si oricum am crede despre aceasta faza a lunii, cert este ca va fi super spectaculoasa si nimic nu o va putea egala.

Nu se stie exact de ce cred fanaticii ca Super Luna sau Luna Sangerie sunt niste semne ale Apocalipsei, deoarece acestea nu sunt decat niste fenomene astrale foarte frumoase.

De admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *